Prima scrisoare de dragoste am început-o a scrie atunci când m-ai strâns pentru prima dată în brațe. Defapt, nu a fost chiar prima dată, mai fuseseră și alte dăți, dar atunci m-ai îmbrățișat cu întreaga ființă de până și sufletul meu a simțit-o.
Deși căutam să-mi feresc chipul pentru a nu-mi vedea roșeaţa din obraji, cel mai probabil nu am reușit, pentru că m-ai citit și poate chiar te-ai bucurat, că la următoarea îmbrățișare mi-ai luat aerul și odată cu el, orice urmă de a mă împotrivi.
Of, ce mi-am mai mustrat slăbiciunea. Defapt nu eu am mustrat-o, ci femeia din mine care a crescut cu principii. ”Principii prostești” ar spune cealaltă femeie care și-a dorit mereu să iasă din colivia în care a închis-o femeia cu principiile.
Da, cealaltă femeie din mine e tânără, e frumoasă și are o nebunie copilărească de care sigur te-ai îndrăgosti și ai vrea să trăiești cu ea mereu.
Ea e precum apa mării care modelează nisipul, de fiecare dată altfel. E precum pădurea învăluită în ceață, care te cheamă să te pierzi în ea, știind că în mijlocul ei vei găsi căsuța aceea mică în care pâlpâie un foc, iar mirosul de ceai de iasomie te îndeamnă sa zăbovești atât cât vrei.
E precum toropeala unei zile de vară care te aprinde de-ți vine să te arunci în mare… în aceeași mare care modelează nisipul în chip minunat.
Cât e de minunată e acea femeie din mine și cât de puțin a putut vedea lumina soarelui la răsărit sau la apus… Cât de puțin s-a bucurat de nopțile de vară în care stătea să numere stelele, fiind convinsă că în spatele fiecăreia se află o licărire a sufletului tău.
Cât de puține cuvinte a putut să șoptească, iar acum, te privește cu aceeași ochi mari, rugându-te să citești strigătul ei șoptit, ascuns de lumina zilei, rugându-te să citești dorința de dincolo de chip și sperând să te pricepi la citit. :))) Ai o vârstă, ar trebui să știi să citești…
Mă minunez cât de naivă este femeia asta din mine, de a sperat mereu că i se va citi poezia, fără a fi nevoie a-și scrie cuvintele. Încă mai crede că muzica din sufletul ei va fi auzită, dar de data asta n-o condamn. A întrezărit un licăr de speranță o dată cu îmbrățișarea ta.
Da, cred că a fost o potrivire extraordinară a vibrației stringurilor, de s-au contopit pentru o clipă într-o super-vibrație ce a creat o celulă din matricea universală a iubirii. Prea ştiinţific, ştiu, :)) dar mă uit la cele două femei și mă pufnește râsul. Cea mai minunată dintre ele stă acolo închisă, ca o Ileană Cosânzeană, așteptând să fie eliberată din castel, iar cealaltă, din postura de dictator, a instaurat cel mai prostesc regim – acel al normalității lumești.
Câtă ironie poate fi uneori în viața unei femei…
Mda, scrisoarea de dragoste o să fie cam lungă și sper să o poată scrie femeia aia nebună și frumoasă pentru că femeia cu principiile pare să fi obosit. Oricum, de-ar scrie-o “doamna dictator”, ar fi foarte plictisitoare scrisoarea ei. Știindu-te bine cum eşti, pot garanta că ai adormi după primele două rânduri.
Dar, poate totuși, o va scrie cea plină de viață, deși sper ca tânăra domniță să fie ușor cumpătată, nu de alta, dar de-ți scrie tot ce are pe suflet, o să te îndrăgostești nebunește de ea și încă nu și-a dat seama dacă vrei a urma calea inimii ei cu adevărat.
Ce rost ar avea sa scrie cele mai frumoase scrisori de dragoste cuiva care nu știe să citescă?! S-ar irosi atâtea emoții, atâtea căutări de infinit și atâtea sclipiri de suflet nebun de atâta iubire…
Tot ce pot spune e că prima scrisoare de dragoste a fost de atâtea ori reformulată până acum, încât am pierdut șirul foilor mototolite si a penițelor tocite. Nu se înțelegeau femeile astea două nicidecum! :))
Sper, ca până să îți trimit, în cele din urmă, scrisoarea de dragoste, să nu uiți femeie dragă, că pentru tine se scriu toate astea.
Când firea femeii din mine m-a îmbrățișat pentru prima dată, am rămas într-o continuă minunare a ceea ce poate însemna esența feminității.
Așadar, la rându-ți, îmbrățișează-te mai des, femeie dragă, și lasă-te fără aer câteva clipe, ca să poți simți că trăiești. Lasă nebuna aia frumoasă să vadă lumina zilei mai des, că dictatura normalității nu a adus decât însingurare și amărăciune.
Lasă-ți frumusețea să iasă în lume și scrie-ți și tu, măcar o scrisoare de dragoste!
