Dorința de a crea un business din pasiune, vine la pachet cu tot felul de frici.
Pe lângă teama de critică sau teama de necunoscut, una dintre temerile foarte des întâlnite la discuțiile cu prietenii sau în ședințele de consultanță, era teama de a nu fi furate ideile de servicii sau produse pe care aceștia le conturaseră. Nu arăt pe nimeni cu degetul. Și eu am avut aceeași teamă la început și cred că vreo 2 ani de zile, n-am prea ieșit cu nimic din munca mea în față, până nu e gata tot sistemul, ca nu cumva să îmi fure cineva ideile. Pentru că am depășit acest obstacol, aș vrea să împărtășesc cu tine cum poți să scapi de această frică – de a nu-ți fura cineva ideile.
Teama asta ”de a nu fi furat”, nu e doar tipic românească. Se găsesc nenumărate articole pe această temă în diferite publicații internaționale. Suferă și alți străini, la fel ca noi, deci nu suntem defecți ca nație. 😀
Ce se întâmplă defapt, e că nu înțelegem exact procesul prin care ideile prind viață și se concretizează în afaceri.
Iată de ce nu ar trebui să îți fie teamă că ideile tale vor ajunge ”pe mâna” cui nu ți-ai dori:
- O idee nu valorează nimic fără implementare.
Dacă tu ai o idee de serviciu sau produs, cel mai probabil te-ai gândit deja cum o vei transforma în afacere. Ți-ai stabilit un plan, ți-ai creat o strategie și cu siguranță te-ai gândit la felul în care ideea ta va impacta viața celorlalți. E important să știi care sunt acele beneficii pe care ideea ta, concretizată într-un produs sau serviciu, va deservi o anumită audiență, cât mai clar definită. Dacă cineva preia ideea ta, cu siguranță nu va cunoaște modul în care ai vrut să acționezi și cum te-ai gândit să îți ajuți viitorii clienți. Implementarea este cea mai importantă parte a unei strategii de business. - O idee poate fi furată, dar energia care a creat acea idee, niciodată nu va putea fi preluată de altcineva.
Energia creatoare ești tu. Intuiția ta ți-a adus acea sclipire care a generat o anumită idee de serviciu sau produs, iar intuiția ta nu poate fi furată de nimeni. Maniera în care tu ai putea concretiza o idee, nu va fi niciodată la fel cu a celui care ”ți-a furat-o”.
Să îți dau un exemplu: Vrei să deschizi o cofetărie pentru copii, cu dulciuri sănătoase, fără zahăr, doar cu ingrediente naturale. Lansezi câteva mesaje în on-line, și cineva cunoscut, sau nu, dar inspirat de ideea ta, preia inițiativa și deschide o cofetărie pentru copii cu dulciuri sănătoase.
Ce faci în acel moment? Alegi să te lupți să demonstrezi că tu ai venit primul cu ideea, și că ai fost furată? Da, ai putea face asta. Dar ești sigur că nu poți face mai mult de atât? Oare ideea asta, nu a venit la tine și cu o viziune? Oare chiar nu mai găsești nimic diferit care să te propulseze în fața celui care s-a inspirat de la tine? Sunt absolut sigură că dacă vei sta să analizezi lucrurile, vei găsi ceva care te reprezintă doar pe tine și nu poate fi replicat. Energia ta nu poate fi copiată, deoarece ești unic, la fel și munca din pasiune pe care vrei să o faci. - O idee fără un scop mai înalt se va pierde treptat în marea de alte afaceri fără scop și sens.
Asta am învățat-o din proprie experiență. Dacă nu te leagă nimic de ceva mai măreț decât tine, dacă nu te simți împins de o putere extraordinară de a impacta viața oamenilor, ideea ta de produs sau serviciu, nu va rezista primelor blocaje sau primelor momente cu adevărat dificile. Recomandarea mea este să nu creezi produse și servicii doar pentru a face bani. Poate pe termen scurt ar funcționa această strategie.
Recomandarea mea este să concretizezi idei pentru a face o diferență în jurul tău; pentru a impacta viețile oamenilor cărora se adresează produsele sau serviciile tale.
Dacă deja ai transformat ideea în afacere și faci acest lucru doar pentru bani, schimbă-ți perspectiva cu care privești business-ul tău. Ia în calcul contribuția, ia în calcul ce poate face un om condus de o motivație mai înaltă, plină de sens.
Dorește-ți să impactezi lumea prin munca ta, prin ideile tale, prin darurile pe care le-ai primit de la divinitate.
În Evolution Lyfe System, programul pe care l-am creat (și grupul de facebook cu același nume) căutăm să ne rafinăm perspectivele, să avem curaj să ne facem auziți, să ne expunem ideile, să evoluăm conștient, pentru a deveni acei oameni capabili să creeze un impact benefic în această lume.
Nu ne temem să expunem idei pentru că ideile noastre vin cu energia noastră, iar acest lucru nu poate fi replicat de nimeni.
Așa că, dacă ceea ce am scris rezonează cu tine, te invit să ni te alături.
Dacă ai prieteni cărora le-ar fi util acest articol, distribuie-l.
Cu siguranță vor aprecia o perspectivă nouă, iar tu ai contribuit la evoluția acelor oameni.
Mulțumesc. 🙂