Coș

Servicii

Redescoperă-te şi trăieşte o viaţă plină de semnificaţie

Trăieşte cu sens

Un program menit să te ghideze înspre claritate, sens şi împlinire. Fă primul pas spre o viaţă trăită cu bucurie.

De ce este important să trăim cu sens?

De ce este important să cunoaştem direcţia în care ne îndreptăm?

Cum putem face, din călătoria de cunoaştere a propriei persoane şi a misiunii personale, o călătorie pe deplin asumată, conştientă, ghidată de noi înşine şi valorile care ne reprezintă?

Acestea sunt câteva întrebări la care doresc să-ţi răspund, legându-mă direct de povestea vieţii mele, pentru a te putea ajuta să conştientizezi că multe din neîmplinirile pe care le trăieşti vin din lipsa semnificaţiei în viaţa ta.

Creare identitate de brand

Îți dorești să începi o afacere din pasiunea sau talentul tău, şi nu ştii de unde să începi?  Te pot ghida pas cu pas.

De când am devenit autor, am cunoscut mai mulţi oameni cu poveşti de viaţă extraordinare, care aveau propriul vis, propria idee de afacere,  care m-au contactat şi m-au întrebat acelaşi lucru: care sunt pașii pe care i-ai făcut pentru a începe activitatea ca antreprenor? 

Mi-am dat seama, astfel, că sunt nenumăraţi oameni înzestrați cu diverse daruri, abilități, cu diverse pasiuni, care vor să creeze un business din ceea ce pot să ofere lumii, dar nu cunosc exact de unde să înceapă, sau dacă ideea lor de business poate servi unei anumite categorii de clienți. 

Consiliere holistică

Program complet de consiliere 1:1, pentru ariile: sănătate, familie, plan emoţional, psihic şi spiritual.

Consilierea holistică sau coaching-ul holistic este o formă de îndrumare care abordează nu doar un singur aspect al fiinţei umane, ci întregul, căutând să pună în lumină atât universul interior cât şi universul exterior al fiinţei. Omul este privit ca trup, minte, emoţie şi suflet; un sistem complex şi complet ce se influenţează reciproc şi care are nevoie de echilibru, pentru ca întregul să funcţioneze în rezonanţă cu Universul.