Dream Managerul, omul care ne conectează cu visurile noastre

Mirela dragă, cred că ai cea mai frumoasă meserie din lume, cea de Dream Manager.
Eu știu despre ce este vorba pentru că am avut onoarea să particip la primul tău atelier din Timișoara, organizat de minunatele Daiana și Giana de la Atipic, dar pentru cei care nu știu ce este dream management-ul și cum ne poate ajuta, aș vrea să îmi răspunzi la câteva întrebări.

1. Pentru cei care nu sunt familiarizați cu termenul, spune-ne te rog ce înseamnă să fii Dream Manager?
Am aflat despre “meseria” aceasta dintr-o carte scrisă de un autor australian – Matthew Kelly. În cartea “The Dream Manager”, el descrie cazul unei companii din Statele Unite ale Americii care se lupta cu o foarte mare fluctuaţie de personal. Unul dintre programele pe care le-au dezvoltat îşi propunea să îi ajute pe angajaţi să îşi îndeplinească obiectivele personale. Aspiraţiile lor cele mai dragi. Visurile! Au încurajat angajaţii să se ajute unii pe alţii în realizarea visurilor şi au angajat oameni specializaţi – Manageri de Visuri – care să îi ajute.
Ce a urmat a uimit întregul sector industrial, iar modelul lor a fost preluat de alte companii (aici descriu una dintre aceste companii). Mie mi s-a părut un lucru tare frumos şi mi-am propus să aduc conceptul în România.
Pe scurt, un Dream Manager e un partener de lucru şi de reflecţie pentru cei care doresc să îşi realizeze un vis. După cum îţi poţi da seama, aceasta nu e o meserie standardizată, aşa încât fiecare Dream Manager are un stil al său. Ce mă caracterizează pe mine este că eu aduc puterea ştiinţei, a ultimelor descoperiri din psihologie şi neuroştiinţe, şi creez programe cu o bază, pe care eu o consider, foarte solidă.

2. De ce au oamenii nevoie să redeschidă sertărașul cu întrebarea “care este visul meu?”
Pentru că asta e cea mai importantă întrebare din lume. Niciun lucru măreţ nu s-a realizat vreodată până când cineva nu a avut un vis, până când nu l-a împărtăşit cu alte persoane şi până când nu a primit ajutorul altora. În plus, există studii ştiinţifice care arată că oamenii care au un scop în viaţă, un vis, trăiesc mai mult şi sunt chiar şi mai sănătoşi fizic.
Imaginează-ţi că mâine, o companie farmaceutică pune pe piaţă un medicament nou care reduce riscurile de atac cerebral, de boli cardiovasculare şi chiar de Alzheimer. Mai mult, acest medicament e garantat să îţi prelungească viaţa cu 5-7 ani. Nu-i aşa că am da buzna să îl cumpărăm? Nu-i aşa că inventatorul acelui medicament ar primi premiul Nobel pentru medicină?
Ei bine, acel medicament există! E reprezentat de visurile noastre. O să dau doar un exemplu: un studiu care a inclus 6000 de subiecţi arată că aceia dintre ei care aveau un scop în viaţă prezentau un risc de 22% mai mic de a suferi un atac cerebral. De asemenea, numeroase studii arată că oamenii care au visuri pentru care muncesc sunt mai fericiţi în viaţă.

3. Cum ai pornit această nouă activitate?
Aproape din întâmplare. Imediat după ce am citit cartea menţionată mai sus, o cunoştinţă din Bucureşti m-a invitat să susţin o activitate de team-building la organizaţia ei. Eram foarte prinsă şi nu aveam deloc timp, dar cartea mi-a dat o energie specială, aşa că am conceput un program inspirat din ideile expuse acolo. Am susţinut activitatea şi a fost aşa de apreciată, încât am scris un articol pe platforma republica.ro (aici articolul). Acel articol a fost distribuit de mii de ori, iar apoi, spre surprinderea mea, invitaţiile de a continua s-au ţinut lanţ.

4. Ai avut temeri sau piedici atunci când te-ai hotărât să faci din această activitate un job full-time? Sau simți că e un job full-time?
Din octombrie mi-am luat un an sabatic ca să pot să fac doar asta. Decizia nu a fost bruscă, dar chiar şi aşa nu a fost uşor să renunţ la siguranţa unui loc de muncă, de unde salariul vine în fiecare lună şi poate mai sunt şi alte beneficii. Însă energia pe care o am făcând asta este mai preţioasă în acest moment al vieţii mele decât orice altceva. Simt că fac ceea ce trebuie şi ceea ce e important. Simt că ajut cu adevărat oamenii. Că am tipul de impact pe care îmi e drag să îl am. Într-un fel e un job full-time, deşi eu nu îl percep neapărat ca un job.

5. Ce te-a determinat să vrei să dezvolți această activitate a ta la nivel național?
Rezultatele iniţiale şi, mai ales, încurajările celor care au participat la primele activităţi. A fost destul de simplu. Între participanţi au fost părinţi, care şi-au dorit să dezvoltăm ceva pentru copiii lor. Au fost profesori, care au dorit să facem ceva pentru elevi. Au fost angajaţi, care au dorit să aducă programul în compania lor. Au fost soţi şi soţii care au dorit să aducă aceste concepte în familiile lor. Este ca un bulgăre de zăpadă care se rostogoleşte aproape singur. Nu am avut neapărat un plan. Eu am avut un vis despre cum în România o să vorbim tot mai mult despre visurile noastre şi o să ne ajutăm unii pe alţii să ni le realizăm. Am comunicat acest vis, după care resursele au început să apară.

6. Ce visuri mai au oamenii?
În căutarea fericirii şi a împlinirii personale, oamenii au visuri foarte frumoase. Vor să scrie cărţi, să aibă o locuinţă mai bună, să îşi îmbunătăţească relaţiile cu cei dragi, să facă tranziţia spre o activitate profesională care să le aducă mai mult sens în viaţă, să adopte copii, să îi ajute pe ceilalţi. Să călătorească mai mult şi să petreacă mai mult timp cu cei dragi.
Multe dintre visuri izvorăsc din resorturile cele mai profunde ale lor, cu rădăcini până în copilărie. Altele au fost “preluate” de la părinţi sau de la ceea ce au perceput ei ca fiind dezirabil în societate. Unii oameni sunt foarte fericiţi urmărind această ultimă categorie de visuri. Alţii se simt zdrobiţi sub greutatea aşteptărilor şi sunt de fapt în prezenţa unor visuri care… nu sunt ale lor. Astfel, eu fac distincţia între visuri “autentice” şi visuri “neautentice” sau “false”. Visuri care, de fapt, nu îţi aparţin ţie şi pe care le urmăreşti pentru a obţine aprobarea sau iubirea cuiva. De asemenea, unii oameni care vin la ateliere cred că au un vis, dar când îl examinează bine îşi dau seama că au mai degrabă o corvoadă pe care o îmbracă sub forma unui vis.

7. Cum îi poate ajuta un atelier de Dream Management?
În primul rând, la atelier dedicăm patru ore întregi pentru a fi în contact, minut cu minut, cu visurile noastre. Pare puţin doar patru ore, dar lasă-mă să pun această întrebare cititorilor noştri: “Când a fost ultima oară când ţi-ai dedicat patru ore din viaţă, sau măcar o oră întreagă fără întreruperi, pentru a te gândi la visurile tale?”. În plus, la atelier nu e vorba doar despre un timp preţios alocat analizei visurilor tale. E vorba şi despre faptul că ai oportunitatea să împărtăşeşti visul tău cu ceilalţi membri ai grupului. Iar cu asta vin două lucruri importante: clarificarea visului şi resurse pentru visul tău.
Colegii de la atelier îţi adresează întrebări cu privire la visul tău, iar apoi vin cu sugestii pentru tine. Iar tu vei face acelaşi lucru pentru ei, astfel încât şi tu vei contribui la realizarea visurilor altor persoane. Mai mult şi poate cel mai important, toate exerciţiile pe care le facem au baze ştiinţifice, deci la final vei pleca şi cu o metodă ştiinţifică pe care o poţi aplica pentru realizarea oricăruia dintre visurile tale.

8. Ce sfat le-ai da celor care nu știu care e visul lor?
Toţi oamenii sunt născuţi cu capacitatea de formula aspiraţii personale înalte. Este darul naturii pentru rasa umană. Şi totuşi, unii oameni evită să se gândească la visurile lor. Asta se întâmplă din mai multe motive. Au fost descurajaţi în mod activ de la vârste fragede, au avut tenative soldate cu eşec pentru că nu au fost în contextul potrivit, sunt prea angrenaţi într-o viaţă mult prea “densă”, le este teamă de eşec sau de faptul că un eventual succes i-ar distanţa de cei dragi.
Sunt zeci de motive pentru care oamenii uită să mai viseze. Chiar şi aşa, eu am observat că atunci când oamenii spun că nu ştiu care e visul lor, ceea ce spun de fapt e una din trei. Şi anume: au o idee vagă despre visul lor, dar: 1. le e prea teamă să admită că au un vis; 2. nu cred că pot să îl realizeze; 3. le e teamă să aleagă doar un “vis” dintr-o listă lungă de aspiraţii şi dorinţe.
Pentru cei care chiar nu ştiu care e visul lor (deci nu se află în niciuna dintre situaţiile descrise mai sus), eu nu am un sfat, ci o întrebare: “Dacă ai putea să faci absolut orice pe lumea asta, fără nici o limitare, ce ai face? Cum ţi-ai petrece timpul? Unde ai locui? Cum ar arăta casa ta? Cu ce te-ai îndeletnici? Cum ar arăta viaţa ta spirituală? Pe cine ai avea alături zi de zi ca soţ sau soţie, iubit sau iubită?”.

9. Spune-ne despre 2 visuri care te-au emoționat cel mai mult.
La atelierul de Dream Management avem un moment în care fiecare dintre participanţi realizează o listă a visurilor sale. După unul dintre aceste ateliere, adunând materialele din sală, am găsit o astfel de listă. Nu ştiu a cui a fost lista şi înainte să îmi dau seama despre ce e vorba mi-au căzut pe două visuri: să pot să le spun părinţilor mei că îi iubesc şi să învăţ să mă joc cu fiul meu. Am auzit sute de visuri, dar cred că acestea m-au emoţionat cel mai mult. Primul dintre ele m-a emoţionat şi dintr-un motiv foarte personal: tatăl meu s-a dus dintre noi anul trecut, iar eu, deşi l-am iubit foarte mult, nu i-am spus niciodată asta. Pur şi simplu nu era ceva ce ne spuneam unul altuia, nu era un obicei. Acum îmi pare rău că nu am făcut să fie.

10. Câți oameni și-au îndeplinit visurile cu ajutorul tău?
Nu am ţinut o evidenţă strictă, deşi mă gândesc ca în viitor să creez un formular pe site-ul meu şi să rog oamenii să îl completeze atunci când realizează un vis discutat la atelier. În orice caz, aproape că nu trece o zi în care să nu primesc mesaje de la participanţii de la ateliere care îmi povestesc despre progresul lor pe calea visurilor. Unii participanţi au îndeplinit deja o primă rundă de visuri şi au căpătat curaj să viseze şi mai înalt acum. Au prins aripi, văzând că se poate şi că nu e deloc greu. Când ai de partea ta ştiinţa, e mult mai uşor.

11. Ce planuri ai pentru viitor, care este visul tău?
Visul meu e să contribui la dezvoltarea unei culturi naţionale în care să fie firesc ca oamenii să se întrebe unii pe alţii: “Şi? Care e visul tău?”. Şi după aceea, să se ajute unii pe alţii să îşi realizeze visurile. Imaginează-ţi cu cât am fi mai bogaţi sufleteşte şi în toate felurile, dacă am fi un popor de oameni orientat spre a se ajuta unii pe alţii să îşi realizeze visurile. În perioada imediat următoare îmi doresc să pot să duc această metodă de intensificare a fericirii şi a sensului în viaţă în cel puţin trei contexte: companii, şcoli şi familii extinse. Cred că aceste trei “instituţii” sunt esenţiale pentru cultivarea visurilor noastre. La serviciu pierdem vremea în interacţiune negative şi facem team-building-uri superficiale de care ne bucurăm prea puţin, în loc să ne ajutăm unii pe alţii în proiectele noastre “de suflet”. La şcoală copiii învaţă o mulţime de lucruri despre care nu ştiu cum se conectează cu ce vor să facă în viitor. În familii, punem întrebările standard sau ne lăsăm angrenaţi în situaţii întortocheate fără sens, când am putea să folosim energia legăturilor de sânge pentru a progresa spre ceea ce ne dorim cel mai mult. Observând aceste realităţi care adesea mă întristează, îmi propun să câteva programe speciale şi poate chiar şi o echipă de Dream Managers alături de care să pornim la un drum care probabil va fi lung, dar pe care îl întrevăd frumos şi foarte luminos.

Mirela, îți mulțumim pentru invitația de a ne reconecta cu visurile noastre.
Sper ca cei care vor citi acest articol să se întrebe ”care este visul meu cel mai mare?” și să își dorească să facă pași pentru a-l îndeplini.