Luna ianuarie este, de obicei, asociată cu planificarea, cu setarea de obiective pentru anul ce tocmai a început, dar în energia aceasta ghidată de sloganul ”New year, new me”, se pierde un aspect foarte important. Înainte de a vorbi despre acest lucru, aș dori să fac o clarificare – nu e greșit să ne setăm obiective. Nu consider că e greșit să visăm măreț și nu e greșit să ne dorim o viață împlinită. Dar totuși, dacă la început de an majoritatea ne setăm obiective importante, de ce la final de an, nu toți avem aceeași stare de mulțumire și împlinire?
Răspunsul e simplu – ne ascultăm din ce în ce mai puțin inima. Ritmul alert în care trăim, presiunea pe care o punem pe sufletul nostru alimentată de modelul ”succeselor” pe care le prezintă societatea, ne deconectează de noi înșine.
Și alergăm, așa, grăbiți, după un succes pe care nu îl trecem prin filtrul valorilor noastre și ne trezim destul de târziu – de obicei când apare o boală, o pierdere, o suferință.
Nici nu e de mirare că Dumnezeu ne trage de mânecă prin evenimente mai profunde, pentru că altfel, nimic nu ne-ar opri din alergătură. Nu am vedea haosul și nici nu ne-am mai asculta inima.
Am ajuns să trăim o stare de deconectare spirituală atât de puternică, încât nu înțelegem că nu suntem pe drumul cel bun până nu simțim durerea.
Da, avem tot dreptul să fim fericiți, avem tot dreptul să trăim o viață minunată, dar e foarte important să ne întrebăm:
Ce înseamnă fericirea pentru mine?
Ce înseamnă succesul pentru mine?
Ce mă definește cu adevărat?
Ce modele rezonează cu sufletul meu?
Și poate cea mai importantă întrebare – ce am eu de oferit acestei lumi?
La această întrebare, doar inima ne poate ajuta să răspundem.
Doar inima noastră poate ști care e darul pe care ni l-a oferit Dumnezeu.
Doar în inima noastră putem găsi modelul de succes care ne poate aduce adevărata împlinire… și locul în care ne e inima, e locul în care ar trebui să ne facem casa.
Ce înseamnă acest lucru?
Acolo unde se află darul nostru, acel ceva care ne umple de bucurie, acolo e și punctul de pornire pentru a ne clădi misiunea de viață. Din ceea ce am primit de Sus, trebuie să ne clădim cariera profesională. Ce am primit ca Dar, trebuie pus în folosul omenirii. Pasiunea noastră ar trebui transformată în profesia noastră, pentru că viața are o singură așteptare de la noi – să ne onorăm potențialul.
La început de an, ce ai pus pe hârtie? Ce obiective ți-ai setat și câte dintre ele te duc către casa inimii tale?
Câte dintre ele îți onorează potențialul și cum vei servi oamenirii?
Te las să afli răspunsuri la aceste întrebări și te îndemn cu cea mai mare căldură, dar și smerenie, să începi să îți ”construiești casa” acolo unde îți arată inima că e locul potrivit. Onorează-ți potențialul, descoperindu-ți pasiunea și punând-o în folosul celorlați – e calea cea mai simplî către împlinire.
Elevate yourself. Empower others