Cum ajungem să pierdem resursele divine cu care venim înzestraţi

Suntem fiinţe spirituale, energii creatoare, care ne întrupăm ca şi oameni pentru a oferi din iubirea noastră şi a ajuta lumea să evolueze.
Când suntem mici, potenţialul nostru este mult mai mare, iar energia noastră una superioară, profund conectată la Sursa divină.
Marii maeştri spirituali, şi chiar şi cercetările ştiinţifice, arată destul de clar că energia copiilor mici este diferită de cea a adulţilor, că undele cerebrale sunt diferite şi aflate pe o frecvenţă “superioară” faţă de cea a adulţilor.

Practic, între 0 şi 7 ani, copiii petrec marea majoritate a timpului în frecvenţele alpha si theta. Aceste frecvenţe sunt experimentate de către adulţi în timpul hipnozei sau meditaţiei.
E clar că venim să oferim iubire şi să vindecăm acest pământ pentru a putea crea acea energie necesară efectuării saltului în evoluţie.
Însă pare că ne chinuim de mii de ani pentru a face acest salt şi încă nu am reuşit.

Bine, dar ce facem greşit? M-am întrebat deseori acest lucru…
Sau cum ajungem să pierdem toate resursele pe care le avem la început?
Sau, dacă nu le-am pierdut, ce se întâmplă cu ele? Cine le dezactivează?
Şi de ce nu ne mai putem conecta la acea sursă de energie şi putere divină din care am fost creaţi?
După introducerea meditaţiei în rutina mea zilnică, au început să apară scurte străfulgerări sub forma unor idei, pe care le puteam lega de diferite întrebări pe care mi le-am pus în trecut.

Într-una din zile, îi explicam unui prieten că încep să îmi pierd speranţa vis-a-vis de reuşita noastră în planul evoluţiei colective. Chiar îi spuneam, cu un uşor regret, că “nu cred că va interveni cineva divin care să oprească lumea de la auto-distrugere. Suntem la limită, iar dacă nu găsim soluţii rapide pentru a stopa poluarea şi neiubirea dintre noi, cred că în câţiva zeci de ani, pământul va fi de nelocuit.”
Eram prinsă în discuţie, însă în mintea mea s-au conturat întrebările: Ce facem greşit? De ne pierdem resursele cu care venim? De ce nu reuşim să trecem la următorul nivel de evoluţie? Nici nu am terminat de gândit a treia întrebare, că instantaneu am perceput un soi de răspuns: “neiubirea la care sunteţi expuşi treptat când sunteţi mici, vă face să uitaţi tot ce purtaţi în voi”. M-am blocat efectiv.
Am întrerupt discuţia şi am plecat să scriu acest articol. Simţeam cu adevărat că acesta e un răspuns plauzibil, relevant pentru tot ce ni se întâmplă, de când ne naştem şi până devenim adulţi.
Şi am stat să mă gândesc mai bine, care o fi neiubirea la care suntem expuşi treptat când suntem mici?
Şi au venit ca o avalanşă în mintea mea, traumele care afectează copilul mic, traume pe care Allice Miler le descrie într-una din cărţile ei minunate: ignorarea, ameninţarea,  indiferenţa, punerea de etichete, violenţa verbală, violenţa fizică, neglijarea nevoilor; dar şi formele de traumă subtilă precum:  manipularea, promisiunile neonorate, comparaţiile, discreditarea (neluarea în serios), îndemnul la reprimarea emoţiilor, dorul neconsolat, etc.

Toate aceste manifestări ale neiubirii de care avem parte în familie, fără intenţia părinţilor de a răni (la fel au fost şi ei crescuţi), ne fac să uităm de toată puterea pe care o avem în noi.

Acest lucru e foarte simplu de explicat şi înţeles. La fel cum uneori din minte ne sunt şterse anumite amintiri extrem de dureroase, la fel şi neiubirea pe care o experimentăm sub diverse forme în copilărie, ne şterge amintirea măreţiei din noi. 
Defapt nu pierdem nimic, ci doar alegem să uităm.
Mi-am dat seama că până nu vom reuşi să excludem orice formă de violenţă sau traumă din educaţia copiilor, nu vom reuşi să evoluăm.

Şi Doamne, cât avem de muncit la acest capitol!!!
Mă sperie această muncă titanică, însă totodată mă gândesc că există speranţă. Ştiu că sunt mai multe metode care pot aduce schimbări benefice în viaţa noastră.
Una dintre ele este şi cea care m-a ajutat pe mine să depăşesc traumele copilăriei: evoluţia conştientă. Despre această metodă, care este mai mult o filosofie de viaţă, şi despre cum putem să ne eliberăm de traumele din trecut voi scrie în articolul următor.
Dacă ai rezonat cu ceea ce am scris şi dacă găseşti relevantă explicaţia pentru dezactivarea resurselor noastre emoţionale şi spirituale din copilărie, te rog să îmi scrii. Mi-ar fi drag să ştiu ce conştientizări ai avut.
Îţi mulţumesc.