După ani de învățat și citit, despre împlinire și viață trăită în tihnă, gândul m-a dus la ceva ce am auzit în copilărie de la bunicul meu, că de la omul cu sufletul frumos și o cană cu apă are gustul mai bun.
Mi-am amintit de această credință – că omul liniștit, bun, împăcat cu sine, dă mai departe din energia asta frumoasă a păcii interioare, și mi-am dat seama cât de frumos se leagă cu un alt principiu de viață, acela că suntem energie și emanăm această energie în exterior.
Ei bine, dar cum ne modelează viața energia aceasta pe care o emanăm?
Foarte simplu – ni se întoarce tot ceea ce pornește din noi.
Emanăm vibrații pozitive, precum recunoștință, acceptare, optimism? Ni se va întoarce abundență, sănătate, bucurie de a trăi, împlinire.
Emanăm vibrații negative, de invidie, gelozie, frustrare, mânie? Ni se va întoarce neliniște, stres, agitație, nefericire.
Tot ce pornește din noi, se întoarce la noi sub o formă asemănătoare în vibrație. De aceea e important să ne privim în suflet și să ne analizăm viața, dar mai ales să ne întrebăm ce energie punem în viața celorlalți. De ce? Pentru că suntem interconectați. Pentru că, mai ales acum, în vremurile în care trăim, vedem cum acțiunile noastre, nu se răsfrâng doar asupra noastră, ci și asupra celor din jur.
Ca să ni se întoarcă binele, trebuie ca acesta să pornească de la noi, mai întâi.
Ca să fim împliniți, e nevoie să punem în viața celorlalți tot ce am vrea noi să primim.
Vrem să avem abundență? E nevoie să fim generoși cu ceilalți.
Vrem să avem relații frumoase? E nevoie să investim iubire, acceptare și înțelegere în relația cu ceilalți.
Vrem să fim apreciați pentru ceea ce suntem? Să oferim apreciere și celor din jur, pentru că așa e, de la omul cu sufletul frumos și o cană cu apă are gustul mai bun.