Trăim într-un ritm alert și asta nu este o noutate pentru nimeni.
Pare normal să ne simțim agitați, mereu pe fugă, mereu într-o goană ce pare să fi devenit un lucru banal pentru fiecare dintre noi.
Era aceasta digitală, pe lângă beneficiile pe care ni le oferă și stilul de viață confortabil, are și ea reversul medaliei, iar unul dintre aceste aspecte mai puțin pozitive este dat de ”sentimentul insuficienței”.
Ce înseamnă acest sentiment?
În traducerea cea mai simplistă, sentimentul acesta al ”insuficienței” nu este altceva decât o senzație de ”nu am făcut destul”, ”puteam mai mult”, ”nu am fost suficient de bun”, ”nu am reușit să fac suficient de mult”, etc.
Defapt, dacă stăm să analizăm mai bine, sentimentul acesta al insuficienței pare mai degrabă o stare (un sentiment instalat pe termen lung), care în ciuda realizărilor noastre și progresului în evoluția personală sau profesională, pare să genereze o senzație de nemulțumire.
”Insuficiența” ne trage constant într-un vortex al auto-depășirii peste limita noastră de echilibru.
Auto-depășirea este benefică în orice proces de dezvoltare personală sau profesională, însă la fel ca orice exces, poate deveni toxică atunci când nu mai păstrăm un simț al armoniei interioare, iar acest lucru duce la în mod direct la neîmplinire și frustrări.
Factorii care declanșează și întrețin această stare de ”insuficiență”, sunt diverși:
- Ancorarea puternică în modelele de succes promovate în societate, fără a se face o analiză a succesului din perspectivă personală;
- Lipsa de autocunoaștere, sau o cunoaștere superficială a valorilor și a misiunii personale;
- Dorința de a ne ridica la nivelul celorlalți (pe care îi considerăm superiori nouă, din cauză că ne lipsește încrederea sau că avem o stimă de sine scăzută);
- Nevoia de a crea și întreține o imagine frumoasă în social media, deși suntem conștienți de faptul că ceea ce se vede pe rețelele de socializare este defapt o realitate mult distorsionată și mult ”regizată” în funcție de ce se dorește a se arăta în exterior.
Sentimentul insuficienței poate persista pe termen nelimitat. Atâta timp cât nu este conștientizat el va continua să își facă loc în viața noastră de zi cu zi. Va continua să acapareze din teritoriul bucuriei noastre și va genera frustrări de tot felul, iar până nu intră sub lupa introspecției nu va putea fi controlat prea ușor.
Totodată, el va întreține și o poziție de victimizare, poziție din care pare destul de greu să preluăm controlul asupra propriei noastre împliniri, și asta pentru că ne vom raporta mereu la ceilalți și la succesul lor.
Mereu va fi cineva mai bun decât noi, mai fericit, cu o familie mai frumoasă, care vizitează locuri mai faine, care se îmbracă mai bine, care postează poze mult mai mișto cu mâncarea, 😀 etc.
Însă pentru a ne vindeca de această insuficiență, e important să ne dăm seama că nu ”circumstanțele sunt de vină”. Limitele sunt acolo unde le trasăm noi.
Nu e altcineva vinovat pentru sentimentul nostru de insuficiență, tocmai pentru că nu ne obligă nimeni să intrăm în această competiție a demonstrării și a auto-depășirii distorsionat percepute.
Ce putem face concret?
Să ne întrebăm două lucruri:
- Ce înseamnă împlinirea pentru mine?
- Simt că ”nu sunt suficient de (bun, frumos, de succes, realizat, etc)…” în comparație cu cine? Cu mine sau cu ceilalți?
Dacă răspunsul e legat de comparația cu ceilalți, e clar că avem nevoie de o perioadă de introspecție. E necesar să triem cu onestitate ceea ce ne dorim și să ne întrebăm dacă e doar o dorință pentru a ne simți ”suficienți” comparativ cu cei din jur, sau e o nevoie reală în procesul de evoluție personală sau profesională.
Dacă răspunsul e legat de interiorul nostru și de dorința de a crește și a ne dezvolta constant, atunci e bine să ne stabilim câteva repere ce ne pot echilibra:
- măsurarea progresului zilnic, care oricât de mic ar fi trebuie apreciat și primit cu recunoștință;
- stabilirea unor perioade de ”recuperare” din punct de vedere fizic, mental și emoțional, perioade în care să agreăm că nu ne vom pedepsi dacă nu facem nimic, pentru că și scurtele perioade de stagnare își au importanța lor în procesul de creștere;
Conștientizarea ”insuficienței” este un prim pas către o viață mai plină de frumos și împlinire.
Merită pe deplin făcut acest prim pas pentru a trăi cu bucurie și a aprecia darul fiecărei zile.
Sper să îți fie de folos acest articol. 🙂
M-aș bucura să evoluăm împreună.
