Scriu primul articol după o pauză de câteva luni, timp în care, deși am muncit foarte mult, am căutat să mențin un echilibru între prea multă muncă și momentele de pauză totală.
Nu mi-a ieșit întotdeauna, dar ce e extraordinar – de fiecare dată când e prea mult, corpul și sufletul nostru găsesc contextul potrivit să ne arate acest lucru.
Da, am avut momente de pauză, forțată de diverse împrejurări și la început părea frustrant – De ce să stau? Pierd timpul! Nu pot sta, fără să fac ceva…
Nu știu ce a fost ”în aer” lunile acestea, dar mai mult ca niciodată, am avut momente în care corpul îmi impunea un alt ritm, mai lent, pentru rutina zilnică.
Deși, aveam impresia că toată lumea aleargă cu succes după obiective, iar eu bat pasul pe loc, simțeam nevoia de pauză, iar asta îmi provoca frustrare. Părea greu să mă bucur de un timp în care să nu fac nimic.
